Are comedia neagră limite? Martin McDonagh spune că nu!
I-am pus această întrebare directorului de scenă Vlad Massaci, în podcast-ul pe care vă invit să-l vizionați la finalul acestui text. Întrebarea mea pornise de la ultimul (la momentul respectiv) spectacol pe care îl montase, respectiv „A fi sau a nu fi” la Comedie, cu bătaie însă mai mult la „Locotenentul din Inishmore” de la Teatrul Mic, o piesă scrisă de Martin McDonagh, în care erau luați grav în bășcălie membri fioroși ai Armatei Republicane Irlandeze. Ce mi-a răspuns Vlad veți afla din podcast, deocamdată vă spun că un răspuns foarte tranșant la această întrebare ni-l oferă chiar dramaturgul, scenaristul și regizorul englez.
De fapt, textul de față își propune să vă semnaleze alte două spectacole din București în care sunt puse în scenă piese scrise de el, respectiv „Billy Șchiopul” de la Comedie, în regia aceluiași Vlad Massaci și „Omul Pernă” de la Metropolis, în regia lui Eugen Gyemant.
Dar înainte de a vă spune câte ceva despre cele două comedii negre, vă reamintesc cine este Martin McDonagh, sau mai bine zis de unde îl știți, chiar foarte bine. Doar că nu vă aminteați, pentru că de regulă la filme publicul larg ține minte actorii cu roluri principale sau memorabile, uneori regizorii dacă nu au nume prea complicate (cum e cazul de față) și aproape niciodată scenariștii. Iată deci, cele patru filme celebre pentru care Martin McDonagh a semnat scenariul și regia:
In Bruges (2009) - nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu
Seven Psychopats (2012)
Three Billboards Outside Ebbing, Missouri (2017), 7 nominalizări la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun scenariu original și cel mai bun film, dintre care a câștigat 2 (rol principal feminin, rol secundar masculin)
The Banshees of Inisherin (2022), 9 nominalizări la Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, cea mai bună regie și cel mai bun scenariu original.
Irlanda nu e chiar ultimul loc de pe lume dacă până și dramaturgii vin aici
Fraza de mai sus ar putea funcționa pe post de motto al spectacolului „Billy Șchiopul” (, dat fiind că e replica cea mai repetată pe parcursul piesei, și surprinde exact „drama” locuitorilor de pe insula „Inishman”, situată, alături de Inishmore și Inisheer în arhipeleagul irlandez Aran. O insulă pe care doar iarba crește, unde aparent nu se întâmplă nimic spectaculos, lumea fiind mult prea preocupată cu supravieșuirea. Și asta până când apare ispita, factorul perturbator, sub forma unor producători de la Hollywood care vin să turneze un film pe insula vecină, ceea ce va produce un mic cutremur în ordinea firească a lucrurilor.
La fel ca toate textele lui McDonagh, și acesta este unul crud, dar spre deosebire de toate celelalte, este mai puțin violent. Poate cel mai „moale”, pentru că e și cu iubire, iar la final ea chiar îl pupă! E posibil însă ca „slăbiciunea” textului să fie doar o percepție subiectivă, dat fiind faptul că în lipsa unor punchline-uri memorabile, în absolut toate rolurile actorii fac compoziții remarcabile, iar Vlad Massaci administrează cu multă pricepere o supradoză de comic de situație, stimulat fiind și de decorul spectaculos al Iulianei Vîlsan.
Rezultatul este un spectacol la care se râde fără contenire, pe alocuri chiar în hohote, deși același text citit n-ar stârni nici pe departe astfel de reacții.
Emilia Popescu și Dorina Chiriac (de nerecunoscut, super make-up!) sunt două mătuși cam sărite, a căror lumină a ochilor este nepotul Billy cel șchiop, interpretat de Bogdan Cotleț, un adolescent inteligent dar copleșit de locul în care trăiește și căruia îi place să privescă vacile.
Bartley (Ștefan Voicu) împreună cu sora sa mai mare și mai bună Helen (Ilona Brezoianu - de senzație!) sunt „teroriștii” satului, dotați fiind în special cu muniție verbală, dar în cazul lui Helen - și cu farmece feminine. Pentru că ea este genul de bagaboantă care nu se sfiește să mai dea câte o palmă, să tragă un pumn sau un șut, dar nu-i displace nici să se pupe cu băieții. Iar în spatele acestei fațade dure, se ascunde, cum altfel?, un suflet sensibil.
Anghel Damian, Marius Drogeanu și Sandu Pop asigură rolurile de suport, cu o mențiune specială pentru cel din urmă care joacă demențial rolul (mic, din păcate!) al unei babe excesiv de hâtră. L-am lăsat la final pe Marius Florea Vizante, interpretul lui Johnnypateenmike, ziaristul local, care oferă stiri-bombă exclusive pentru un gât de whisky sau câteva ouă. Deși aparent este un personaj secundar, în realitate el deține cea mai consistentă porție de replici, iar până la final se va vedea că sub masca lui frivolă se ascund lucruri nebănuite. În plus, din perspectiva mea subiectivă, el este punctul nodal al acestui spectacol. Un sincer bravo!
„Billy Șchiopul” va fi pentru următoarele stagiuni o ancoră a repertoriului Teatrului de Comedie, mai ales că Vlad Massaci, acum director al teatrului, are o afinitate aparte pentru acest text, pe care l-a montat pentru prima oară în 2005, după care a realizat actuala versiune în 2019 la Constanța, pentru ca la finalul anului trecut să o aducă la Comedie, schimbând însă în totalitate distribuția.
Detalii, program și bilete - aici!
Omul pernă, sau nimic nu e ce pare!
Am văzut de curând că în program la Metropolis a apărut un spectacol nou, „Omul pernă”, și cum nu puteam rata un nou McDonagh în oraș m-am grăbit la premieră ca fata mare la măritat. Doar că am întârziat decât 10 ani. Da, îmi asum ignoranța, habar n-am avut că s-a jucat la Teatrul Act, deși în urma unei documentări rapide a rezultat că a făcut suficiente valuri. Și pe bună dreptate!
Povestea e foarte diferită de cea din celelalte două texte ale lui McDonagh jucate la noi. În primul rând, acțiunea este plasată într-un timp și într-o țară imaginare, iar violența țâșnește de peste tot, inclusiv din spatele celor mai cuminți replici. Spre deosebire de „Billy șchiopul”, unde lumea vorbește degajat, cu multă ironie și sarcasm, în „Omul pernă” replicile sunt mitraliate, izbite cu toți decibelii de care sunt capabili actorii (și sunt capabili!). E un text dens, care nu lasă niciun moment de respiro, nici actorilor, nici spectatorilor.
Fără a intra în detalii cu subiectul, vă spun doar că McDonagh a reușit să imagineze o distopie în care doi anchetatori veroși, rotițe în mecanismul criminal al unui regim totalitar, arestează și apoi torturează un biet scriitor de povești cu și despre copii. Îngrozitor, nu-i așa? Numai că lucrurile nu stau nici pe departe așa cum par la prima vedere, iar lucrurile vor lua o asemenea întorsătură care va bulversa pur și simplu audiența. Ca în poveștile polițiste cu ștaif, în care nu reușești să ghicești criminalul decât la final. Iar aici, în afară de suspans, avem un alt ingredient de bază: umorul negru, dar negru de tot!
Cei patru actori fac adevărate tururi de forță, iar cei zece ani de reprezentații își arată roadele. Lucian Iftime și Cătălin Babliuc (dublat de Andrei Seușan) sunt cei doi anchetatori veroși, care vor să afle ce se ascunde în subtextul poveștilor scrise de Katurian K. Katurian, interpretat de Ionuț Grama și în ce fel e implicat fratele acestuia, căruia îi dă viață pe scenă Dan Rădulescu. Veți fi, pe rând, îngrijorați, oripilați, amuzați, isterizați și în final îngândurați de un spectacol care sper să mai joace încă zece ani. În aceeași formulă!
Detalii, program și bilete - aici!
Iată și podcastul promis cu Vlad Massaci: