A fi sau a nu fi voie să râdem de orice
Motto: Când armele vorbesc, muzele tac (Cicero). Sau invers!
Există sau nu subiecte tabu pentru spectacolele de comedie? Aceasta e întrebarea la care răspunde, poate involuntar, regizorul Vlad Massaci. Dacă ne raportăm la două dintre comediile negre puse de el în ultimele 12 luni, „Locotenentul din Inishmore” la Teatrul Mic și „A fi sau a nu fi” la Teatrul de Comedie, am înclina să credem că acest răspuns este unul afirmativ.
Cele două spectacole au în comun faptul că tratează în cheie (foarte) ironică răni adânci și poate nevindecate, ale umanității, respectiv lupta sângeroasă a Armatei Republicane Irlandeze și ocupația nazistă a Poloniei în timpul celui de-al doilea război mondial. Evident, cele două piese nu-și propun să trateze în profunzime acele drame, ci doar prezintă (câte) o perspectivă care pe cei care nu au trăit pe pielea lor astfel de orori i-ar putea amuza.
Dacă le-am cere să răspundă la întrebarea din titlu criticilor de film din America anului 1942, an în care a avut premiera filmul omonim al cineastului german de origine evreiască Ernst Lubitsch, care constituit sursa de inspirație pentru dramaturgul Nick Whitby, autorul piesei, răspunsul ar fi, aproape unanim, negativ. Dar la momentul respectiv, invazia nazistă era în plină desfășurare, astfel că Lubitsch a fost aspru criticat. Cu toate acestea, în anul 2006, revista Premiere Magazine a inclus pelicula în top 50 cele mai bune comedii din toate timpurile.
Spectacolul este, în fapt, teatru în teatru. Deci imaginație la pătrat. Ceea ce face ca o astfel de poveste să poată avea un final fericit. Și lasă cumva râsetele în suspans… râdem de actori sau de actorii-actori? Pentru că dincolo de conflictul „istoric”, mai avem și un alt plan al acțiunii, cel al ego-urilor artiștilor, în unele cazuri chiar exacerbate. De aici și câteva inside jokes, nu știu cât de gustate de publicul larg, dar care fac cu siguranță deliciul celor din breaslă.
Avem așadar câteva din tipologiile acestei nobile profesii: regizorul în permanență crizat, primadona care suferă de mania persecuției, Actorul cu A mare, liderul trupei despre care părerile sunt împărțite - el se consideră genial, în timp ce toți ceilalți cred contrariul -, tânărul aspirant, care visează cu ochii deschiși să i se încredințeze un rol principal și, desigur, cabiniera care știe toate bârfele și intrigile din teatru.
Asemeni trupei din piesă, și garnitura de actori de la Teatrul de Comedie dă dovadă de coeziune, la care se adaugă și valoarea de netăgăduit a fiecăruia dintre ei. Vlad Massaci a avut de unde să-și aleagă interpreți pentru toate personajele, ba chiar și câte doi, în cazul rolurilor duble. Eu am văzut spectacolul în ambele variante de distribuție, cu Sorin Miron în rolul regizorului și Simona Stoicescu în cel al cabinierei, respectiv Alexandru Conovaru și Andreea Samson, și vă pot spune cu mâna pe inimă că deși fiecare își imprimă propriul stil personajului, e foarte greu de spus care versiune e mai bună, așa că vă sfătuiesc sincer să le vedeți pe amândouă!
Departe de a minimiza în vreun fel contribuția celorlalți interpreți, mie mi-au plăcut în mod deosebit alegerile lui Massaci pentru rolul cabinierei, rol care de altfel a fost blagoslovit și de autor cu poate cele mai amuzante replici din întreaga piesă, și inspirația de geniu de a-l distribui pe Ștefan Voicu în rolul actorului Grunberg cel mare, interpretul lui Hitler.
L-am lăsat la final pe Alin Florea, care joacă două personaje, un funcționar al Autorității pentru Cenzură și Gruppenfuhrer-ul Ehrhardt, șeful Gestapo-ului din Varșovia, care mi-a consolidat părerea că este un actor total. Obișnuit cu el în rolurile sobre în care l-a distribuit Victor Ioan Frunză (șeful de trib Bromden din „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, Spirache din „Titanic Vals”, El din „Doi pe-un balansoar”, deputatul Dieulafoi din „Colivia cu Nebune”, directorul Operei din „Amadeus” etc) am avut o surpriză pe cât de mare pe atât de plăcută să-l văd într-un rol hilarissim (vărul Julio) în „Pălăria” de la Centrul Cultural Lumina, pentru ca acum, iată, să recidiveze în „A fi sau a nu fi” cu o compoziție fabuloasă de comediant pur-sânge.
Vlad Massaci ne spune în caietul-program că „deși povestea se petrece în Al Doilea Război Mondial, nimănui nu îi e greu să vadă paralelismul cu prezentul”. Eu nu cred că acesta este „vino-ncoa-ul” acestui spectacol, dar din fericire există nenumărate alte motive pentru a-l vedea!
Detalii, program și bilete - aici!