Vitrina cu surprize a Teatrului de Nord Satu Mare
Cum poate un teatru DIN provincie să NU fie teatru DE provincie
Când am luat prima oară contact cu Trupa „Harag György” din Satu Mare, cu ocazia vizionării, în cadrul SEAS a multipremiatului spectacol „Richard III”, mi-am spus că mare noroc trebuie să fi avut Istvan Albu să găsească în teatrul în care urma să monteze o simbioză între Shakespeare și muzica celor de la „Doors” o trupă rock veritabilă și funcțională, alcătuită din actorii pe care urma să-i folosească în spectacol.
Iar zilele trecute, în timp ce aplaudam entuziasmat la finalul „Inevitabil”-ului pus în scenă de trupa-soră „Mihai Raicu”, în același teatru, mă gândeam ce noroc a avut regizoarea Baczó Tünde să găsească atâția dansatori profesioniști printre actori, ceea ce să-i permită să facă un spectacol uluitor de teatru-dans.
Adevărul este că nu e nici pe departe vorba de noroc la Satu Mare. Ci de cu totul altceva. De profesionalism desăvârșit al actorilor, de viziune a directorilor artistici (Ovidiu Caița și Bessenyei Gedő István) și de un bun management. M-am convins de asta nu după ce am vizionat două spectacole, ci opt, practic toate noutățile din 2025 și începutul lui 2026, în cadrul a ceea ce ei numesc „Showcase”, o „vitrină” montată într-un weekend prelungit (joi-luni) care să dea ocazia spectatorilor de pe alte meleaguri, să vadă ce are de oferit teatrul sătmărean. Un exemplu care, alături de inițiative precum autocarele culturale spre Constanța și Craiova, sau Festivalul Teatrelor Maghiare (în București), ar trebui urmate de cât mai multe teatre din țară. Pentru că teatru de calitate nu se face doar în Capitală!
Și cu ocazia asta am realizat ce minuni poate face o singură prepoziție: pentru că Teatrul de Nord este un teatru DIN provincie, dar nicidecum unul DE provincie. Ba chiar multe teatre cu ștaif ar avea nenumărate exemple de luat de aici, începând de la alcătuirea repertoriului și terminând cu decorurile și mai ales costumele.
Deja vu
Dintre cele 8 spectacole pe care le-am vizionat la Stau Mare, două le văzusem deja anul trecut la Bukfeszt4 - „Maestrul și Margareta” și „Kohlhaas” (am scris AICI) și nu am de adăugat decât că orice spectacol pierde inevitabil din farmec când se joacă pe altă scenă decât cea pe care a luat naștere, așa că deși festivalurile sunt oportunități minunate, „bijuteriile” e bine să le vedeți la ele acasă. Și îmi mențin părerea că, deși nu este rol principal, personajul creat de Blanka Moldovan în „Kohlhaas” mi-a plăcut cel mai mult dintre toate, deși toți colegii de scenă evoluează la înălțime. Unul chiar la propriu!
Alte două spectacole, câte unul al fiecărei trupe, pur și simplu m-au uluit și voi scrie mai mult despre ele.
Sopro - șoapte din umbră (SUTTOGÁS A SÖTÉTBEN)
Eram cumva avertizat în legătură cu inventivitatea dramaturgului portughez Tiago Rodrigues de la „Bucurie și tristețe în viața girafelor”, text ale cărui montări le-am văzut recent la Teatrul Mic și la Excelsior.
Și în Sopro, montat în limba maghiară în premieră mondială la Satu Mare, găselnița dramaturgică precede și în același timp obligă performanța artistică. Ideea e pe cât de simplă, pe atât de genială: un anti-personaj, sufleurul, este adus pentru prima dată în luminile rampei și invitat să-și spună povestea. De aici rezultă un amețitor „teatru în teatru în teatru”, care îl poartă pe spectator printre secvențe din spectacole memorabile (Ines de Castro, Berenice, Antigona, Trei Surori, Avarul) în paralel cu povestea tragică a directoarei teatrului.
Rolul sufleuzei este interpretat de Kati Mehes, o actriță legendară, fondatoare a trupei și care mi-a amintit (fără ca asta să-i știrbească în vreun fel meritele) de regretata Olga Tudorache. I-au ținut isonul preferații mei Csongor Nagy (Richard III) și Blanka Moldovan, dar și la fel de talentații Janos Szabo, Zsolt Orban, Attila Dioszegi sau Evelyn Budizsa. Și, desigur, o mențiune aparte pentru regizorul Laszlo Bocsardi, care a îmbinat cu priceperea unui magician piesele prețioase ale acestui puzzle, astfel ca rezultatul final să fie cel puțin la înălțimea componentelor sale.
Inevitabil - după „Moartea lui Ivan Ilici” de Lev Tolstoi.
În caz că n-ați citit nuvela lui Tolstoi, ea începe așa: în timpul unei pauze la Tribunalul din St.Petersburg, un anume Piotr Ivanovici își întrerupe colegii care se înfierbântaseră într-o dispută juridică și le citește un anunț din ziarul local Vedomosti: „Praskovia Fiodorovna Golovina, cu mare durere, anunță rudele și cunoștințele sfârșitul iubitului său soț, membru al Curții de Apel, Ivan Ilici Golovin, la data de 4 februarie a acestui an 1882. Înmormântarea și serviciul divin vor avea loc vineri, la ora unu după-amiază”.
Și acum vă întreb: la ce fel de spectacol v-ați aștepta să pună în scenă un text atât de „viu” și cu un început atât de promițător? Nu vreau să vorbesc în numele altora, dar în ce mă privește m-aș fi așteptat la orice abordare, mai clasică sau mai modernă, dar în niciun caz la un spectacol situat la granița dintre musical și teatru-dans. Pentru asta e nevoie de imaginația cuiva ca Tunde Baczo, cea care semnează conceptul, regia și coregrafia spectacolului.
Dar ce e atât de minunat la acest spectacol? În primul rând prelucrarea textului, făcută de Raluca Rădulescu, care a păstrat firul epic original, pe care au fost apoi grefate inserții originale, prin intermediul textelor songurilor, semnate de Geanina Jinaru Doboș. Rezultatul? A fost scuturat tot praful de pe nuvela lui Tolstoi, care a devenit astfel, surprinzător de relevantă pentru prezent.
Urmează coregrafia. Desigur, inspirată, spectaculoasă, dar mai ales provocatoare. Pentru că, țineți-vă bine!, este executată de toți actorii din spectacol, care cu o singură excepție probabil (Roxana Fânață), nu avuseseră vreodată de-a face cu dansul profesionist. Și subliniez încă o dată: e vorba de coregrafii deloc simpliste sau metaforice, și care solicită la maximum din punct de vedere fizic dansatorii!
Dacă mai adăugăm decorul deopotrivă funcțional și estetic și costumele realmente spectaculoase, avem ingredientele unui super-spectacol, perfect închegat și echilibrat, care ar putea fi jucat cu succes pe orice scenă nu doar din București, ci din West End sau de pe Broadway!
Am fost tentat să scriu (mă rog, am spus deja!) că nu le-ar fi prins deloc rău și niște lecții de canto actorilor, dar deja l-aș fi mâniat pe Dumnezeu cu această înclinație maladivă către perfecțiune, și în plus am aflat că, ce să vezi?, tocmai ce s-a întâmplat acest lucru. Adică actorii trupei „Mihai Raicu” iau lecții de canto în cadru organizat!
„Dragostea celor trei portocale” de Carlo Gozzi, regia Ovidiu Caița.
Un spectacol în care oamenii sunt întorși pe dos ca să li se vadă adevărul, construit pe ideea că e de preferat un rege fără aur decât un regat fără râs, și că într-o țară cuprinsă de tristețe nu ne rămâne decât să încercăm să aducem râs din import!
„rent-a-family.srl”de Andreea Tănase, regia Diana Dragoș
O distopie bazată pe fapte reale (în Japonia există companii care închiriază persoane/personaje care să umple golurile sociale din viața clienților) din care a fost distilat un scenariu complicat, cu răsturnări de situație, umor, melancolie și un decor făcut din bucăți pe care protagoniștii se chinuie preț de două ceasuri să le combine și să le recombine. Am remarcat în acest spectacol singurul caz de „implant” în distribuție, respectiv talentata actriță clujeană Lucia Mărneanu, care alminteri a fost asimilată perfect de „organism”, iar chimia pe care o are cu Anette Marka este de-a dreptul remarcabilă.
„Nunta de Argint (Diatribă de dragoste împotriva unui bărbat așezat)” de Gabriel Garcia Marquez, regia Andrei Mihalache
Deși pe afiș sunt creditați trei actori, în realitate este un one-woman-show al extraordinarei actrițe Carmen Frățilă, care dă viață într-un mod cât se poate de personal și fericit singurei piese de teatru scrise de Marquez.
„Cum se scrie Șeicspir Shakespreare?” de Raluca Cîrciumaru, regia Leta Popescu
Un spectacol plin de umor în prima parte, după care se transformă într-o diatribă cam violentă pentru gustul meu împotriva prostimii tiktok-izate… Dar când vrea Leta Popescu să schimbe lumea, n-ai altceva de făcut decât să privești și să-i dorești succes.
Pentru detalii complete, program și bilete, consultați paginile celor două secții ale Teatrului de Nord:
Trupa Mihai Raicu - click AICI
Trupa Harag György - click AICI