Urmează stația Portugalia, peronul pe partea dreaptă. Ieșirea prin Schitu Măgureanu
Într-o nu știu care țară, într-un nu știu care sat, într-o cârciumă de vară să vedeți ce s-a-ntâmplat!
Așadar și prin urmare, să vedeți comedie mare! Prin urmare și-așa deci, era vorba despre… unguri. N-am găsit altă rimă, atât s-a putut. Dar știți cum e, ungurul e ca românul. Când i se urăște cu statul, îl ia dorul de ducă. Și un să se ducă, dacă nu în Portugalia? De unde știm? Păi de la cârciuma din satul Irgács, situat în Ungaria, pe dreapta. Și la ei ca și la noi, cârciuma este epicentrul vieții rurale, locul unde se fac și se desfac cununii, unde se bea până când vinul se transformă în veritas, locul unde orice moașă este medic comunal și unde preotul vine o dată la două săptămâni, își dă jos patrafirul și potcapul și se transformă din părinte spoveditor în consumator ascultător.
Asta scriam, în urmă cu aproape 2 ani (1 an și 9 luni mai precis), după ce văzusem ultima adiere a „frunzelor” la Teatrul Metropolis. Un spectacol care luase ființă ca proiect de master al studenților de la UNATC, sub bagheta lui Victor Ioan Frunză (director de scenă), secondat, ca de obicei, de Adriana Grand (scenografie și costume), dar și de Alexandru Pavel (coordonator proiect). O bijuterie de text, semnat de dramaturgul maghiar Zoltán Egressy, foarte actual din multe puncte de vedere, cu care V.I.F. s-a mai jucat prin 2014, la Nottara, cu altă generație de tineri dornici de afirmare, care azi sunt deja actori de top pe scenele bucureștene.
Miza acelui spectacol o reprezenta noua generație de actori, foarte tineri, care însă băteau deja la porțile consacrării: Tudor Cucu-Dumitrescu, Ioana Niculae, Sami Al Tawel, Adrian Ban, Visarion Udatu, Alexandra Oiște, ca să vă dau câteva exemple. Și, spunem eu atunci, parafrazând un celebru slogan publicitar, viitorul sună bine!
De atunci am mai găsit cel puțin două montări la teatrele din țară, dar n-am apucat să le văd, iar când mi-a spus Andrei Huțuleac că urmează să joace la Bulandra în „Portugalia”, spectacol pus în scenă de Attila Béres, mi-am dorit să văd chiar prima reprezentație. Ceea ce s-a și întâmplat!
Nu știu dacă piesa lui Egressy conține didascalii sau nu, cert e că textul obligă la un anume tip de montare, și de aceea diversele puneri în scenă pot semăna până a un punct. Iar diferența e făcută, în afară de mici detalii de producție (funcție de cât de generoase sunt scena și bugetul), de modul în care sunt construite personajele. Nevasta lui Clamă e bețivancă și cam toantă, Satana e mort de beat și tace inteligent aproape tot spectacolul etc. N-ai cum să deviezi de la aceste linii, dar compozițiile reușite de Andreea Bibiri și Lucian Ifrim sunt adevărate demonstrații de virtuozitate. Și i-am pomenit pe ei doar ca exemplu, e valabil pentru absolut toate rolurile: Andrei Huțuleac (Poreclă), Maria Veronica Vârlan (Fundă), Marius Chivu Pascu (Cârciumarul), Cătălin Babliuc (Sfeclă), Silviu Geamănu (Preotul), Adrian Ciobanu (Clamă) sau Anca Androne (soția).
Spre deosebire de varianta de la Metropolis, actorii sunt deja consacrați, iar senzația nu mai e aceea de cor excelent dirijat, care cântă impecabil, ci de o suită de solo-uri de mare virtuozitate, legate între ele, sau chiar suprapuse. Rezultatul este o comedie spectaculoasă, cu note melancolice pe alocuri, care îl face pe spectator părtaș la experiențe pe care chiar dacă nu le-a trăit aievea, va rămâne cu ele în memoria afectivă.
Fără doar și poate, Portugalia este un spectacol pe care merită să-l vedeți în orice variantă a sa. Cu o astfel de minunăție de text pur și simplu nu ai cum să dai greș. Acum, cea de la Bulandra e la îndemână, așa că nu ezitați! E un spectacol pe care cu siguranță veți dori să-l revedeți!
Detalii, program și bilete (poate) găsiți aici.