Știți bancul cu Dabija? „Revizorul” ți-alungă grija!
Știți bancul cu Dabija? „Revizorul” ți-alungă grija!
Motto: „Eu nu mă mai joc”! „Cum adică? Avem premieră pe 9 și 10 mai!”
Scriu „la cald”, contrar obiceiului meu, recomandarea pentru „Revizorul” pus în scenă de Alexandru Dabija la Teatrul Mic, pentru că este un spectacol care se bazează pe detalii, mici și foarte multe și, chiar dacă n-am să mă apuc acum să vi le înșir aici, trebuie să le am vii în minte.
Piesa lui Nikolai Gogol este în sine ofertantă și, cu un minim efort de imaginație, actuală, astfel că orice abordare clasică nu are cum să dea greș, mai ales dacă se găsește o distribuție inspirată. Dabija, un fan declarat al scriitorului rus, nici n-a vrut și nici n-ar fi avut nevoie să umble pe text și nici nu și-a propus să vină cu o versiune modern(ist)ă. A desenat însă cu meticulozitate de ceasornicar cele mai mici nuanțe ale fiecărui personaj, ceea ce îl lasă pe spectator cu gura căscată la fel ca în fața unei picturi de dimensiuni murale făcute în peniță pe hârtie. Singurele schimbări, condiționate poate de casting, dar foarte, foarte inspirate, sunt transformarea celor doi Bobcinski-Dobcinski și a dirigintelui Poștei în personaje feminine, precum și a directoarei spitalului în personaj masculin.
Când am aflat că se joacă în subsolul sălii din Gabroveni, i-am bombănit pe cei de la teatru. În primul rând pentru că mai mult ca sigur cele 40 de locuri se vor vinde instant și vor face și din acest spectacol o himeră, la fel ca ”EX”, și nu prea vedeam cum vor încăpea cei 13 actori în spațiul acela limitat. Cum-necum, au mai inventat niște gradene, astfel că încap 82 de spectatori (ceea ce nu însemnă însă că toate reprezentațiile programate până în iunie nu sunt sold-out), iar despre spațiul de joc pot să spun, după ce am văzut spectacolul, că este pur și simplu ideal, în condițiile unei scenografii uluitoare semnate de Ioana Pashca. De altfel, va trebui să faceți un mic efort de concentrare ca să nu scăpați vreo replică, căzuți fiind în contemplația tuturor elementelor din decor sau din costume.
„Bazele” fiind puse, și foarte sănătoase, mai rămânea doar ca și jocul actorilor să fie pe măsură. Iar aici Alexandru Dabija a avut nu doar inspirație, ci și noroc. Noroc pentru că Teatrul Mic este unul din puținele locuri unde poți găsi în trupa proprie actori pentru toate rolurile unei piese cu mai mult de 15 personaje. Ba chiar cred că ar fi avut multiple variante pentru fiecare rol.
Avem, așadar, un Ovidiu Niculescu imperial în rolul primarului, un Alexandru Voicu deosebit de flexibil și versatil în rolul revizorului (nu știu cum, dar și de data asta au găsit o soluție deloc forțată pentru a-i pune în valoare fizicul uluitor), o Ana-Bianca Popescu flamboaiantă în rolurile Anei Ivanova Dobcinskaia și al văduvei lăcătușului (ne demonstrează, cu fiecare nou spectacol, că ar putea juca absolut orice rol!), o Andreea Grămoșteanu sclipitoare în rolul Anei Andreevna, nevasta primarului, ca să-i înșir doar pe cei care mi-au plăcut în mod deosebit. Ceea ce nu însemnă că ceilalți sunt mai prejos, dar asta e, îmi asum, ca de obicei, subiectivismul.
„Revizorul” este un spectacol la care se râde copios, în general datorită textului, dar în cazul nostru particular Alexandru Dabija a inventat pentru fiecare personaj și în aproape fiecare secvență un comic nebun de situație, începând de la burțile până la gură ale „Obcinskaielor” (Ana-Bianca Popescu și Irina Velcescu), de unde derivă o simfonie de sunete și mișcări specifice, sau piciorul scurtat al fiicei primarului (Oana Pușcatu) și terminând cu pisica neagră pupată sub coadă de toată lumea sau cu găinățatul (nu doar sugerat!) ciorilor de pe firele de telegraf. La care adăugăm neapărat și interacțiunile savuroase cu publicul, mă rog, nu la fel de savuroase și pentru spectatorii „interacționați”.
O singură observație aș avea: nu înțeleg de ce a trebuit să fie dat „sonorul” Judecătorul Liapchin-Tiapchin (Andrei Seușan) atât de tare, mai ales într-o incintă atât de mică, dar cum nu suntem noi în măsură să judecăm deciziile regizorului, putem spera să fie inclus un avertisment în prezentarea spectacolului, pentru ca cei cu probleme să poată evita expunerea la un nivel prea ridicat al decibelilor.
Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne decât să vă urez noroc să găsiți bilete la acest spectacol minunat, care ridică ștacheta la un nivel greu de egalat, cel puțin pentru această piesă a lui Gogol. Și spun asta după ce am văzut și versiunea lui Felix Alexa de la TNB și cea a lui Horațiu Mălăele de la Teatrul de Comedie.
Distribuția completă, program și bilete - aici!