No pressure, Adelinicika!
Viitorul dramaturgiei românești sună tare bine!
Mi-a atras atenția anul trecut când, ca niciodată, la secțiunea „Teatru Radiofonic” a Premiilor UNITER au fost nominalizate și 3 piese scrise de autori foarte tineri, șlefuiți la cursurile de scriere creativă ale lui Mimi Brănescu. A fost și un mic scăndăluț atunci, iscat de veteranii genului, care acuzau cele trei producții că nu respectă standardele genului, fiind în fapt simple lecturi pe roluri ale textelor, difuzate în cadrul „Colțului Roz” realizat de Carla Teaha la Radio Guerilla. Mă rog, premiul a fost câștigat de cine trebuie și toată lumea a fost mulțumită.
Eu le-am ascultat pe toate și cel mai mult mi-a plăcut „No worries, Cătălinicika!”, scris de actrița Adelina Toma, care de altfel a și interpretat rolul principal. Să fi fost vocea ei foarte „radiofonică” și vie, să fi fost replicile savuroase de stand-up comedy împletite deștept cu firul unei narațiuni altminteri foarte captivante, să fi fost atracția pe care o exercită New-York-ul și asupra familiei mele, sau poate toate astea la un loc, cert este că am „decretat” că textul ăsta ar merita și o punere în scenă la un teatru.
Nici măcar n-am avut prea mult de așteptat, mai puțin de un an, și piesa a ieșit la Teatrul de Artă sub bagheta regizorală a Alexandrei Tofan. Cu un decor minimalist, perfect pentru un spectacol care poate fi plimbat cu succes prin toată țara și cu o distribuție modificată față de prima variantă, dar tot cu Adelina cap de afiș, spectacolul a fost primit cu mare entuziasm la prima reprezentație. Nu zic, vor fi fost și prietenii interpreților, dar aplauzele au durat minute în șir.
Dacă la radio vocea Adelinei acapara aproape în totalitate atenția, textul având pasaje consistente scrise la persoana întâi, în varianta scenică vizualul echilibrează destul de mult raportul de „forțe”, iar celelalte personaje ies mult mai mult în evidență grație compozițiilor reușite de actori. Dacă la Raluca Ghervan, care interpretează două roluri, sau la Cuzin Toma se simte plusul de experiență, în cazul Alexandrei Răduță și al lui Sorin Manea, entuziasmul și bucuria de a fi parte din acest proiect sunt cele care îi ajută să facă roluri foarte, foarte reușite.
Știți că că mă feresc să dau spoilere, de aceea nu prea dau niciodată detalii despre „poveste”, dar în cazul nostru vă spun doar că este vorba de o poveste de iubire, expusă în toate fazele ei, dintre o tânără ingenuă și un oraș care se hrănește cu iubirile celor ca ea. O poveste cu multe trimiteri haioase și deloc teziste la istoria recentă a României, care pornește de la una dintre multiplele cauze ale dezrădăcinării și care, în ciuda unui not-so-happy-end, induce spectatorului un sentiment plăcut și reconfortant, lăsându-l să plece zâmbind sau chiar râzând domol, aproape fără să știe de ce.
Detalii, program și bilete - aici!