Jos „Pălăria” pentru ce a făcut George Costin

Cântecul de lebădă al Centrului Cultural „Lumina”, probabil cea mai vitregită instituție din subordinea Primăriei Capitalei

Dan Rădulescu, Maria Obretin, Mirela Zeța, Vlad Logigan, Alin Florea

Ce-ar face un director de teatru, sau hai să spunem instituție culturală, în sens mai larg, dacă după trei ani de subfinanțare cronică și hărțuieli neîntrerupte din partea unor kulturnici de pripas, după amenințări repetate cu comasarea sau desființarea, după evacuarea din spațiul în care și-a desfășurat activitatea în ultima perioadă și mutarea într-o locație provozorie și total improprie, află că în sfârșit coșmarul devine realitate, mai precis că pe ordinea de zi a proximei ședințe de Consiliu General figurează actul fatal? În cele mai multe cazuri, directorul le-ar spune tuturor kulturnicilor ce-i spunea Țugurlan lui Cocoșilă în Poiana lui Iocan și și-ar vedea mai departe de propria carieră.

Nu e însă și cazul lui George Costin, directorul Centrului Cultural Lumina, probabil singurul director de instituție publică pe care îl cunosc eu care nu-și dorește această funcție, ci doar și-a asumat-o pentru că era singura variantă în care un vis frumos putea deveni realitate. Ei bine, cu sabia deasupra capului, George Costin n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să mai ofere publicului o ultimă premieră - „Pălăria”, o comedie spumoasă pe un text de Stephen Adly Guirgis („The Motherfucker with the Hat”) - o rapsodie urbană despre dragoste, trădare și imperfecțiunile care ne definesc. Pe care a montat-o în cel mai „nesustenabil” spațiu cu putință - în Pavilionul central de la RomExpo!

Deși în foaia-program se menționează că spectacolul este o „creație colectivă”, cel care a tradus textul și a coordonat proiectul este însuși George Costin. În vremuri normale, acest spectacol ar fi fost un eveniment. În contextul actual însă, contează doar că este ultimul, iar formula creației colective este cea mai fericită, având valoare de simbol. Un minunat gest de adio al unei echipe formidabile, care dacă era lăsată să lucreze, să creeze, ar fi dat măsura obiectivului pe care și l-a asumat la înființare, acela de a fi un centru de excelență în Cultură.

Mă încearcă un sentiment ciudat când încerc să vă spun ceva despre spectacol, pentru că șansele ca el să mai fie jucat sunt minime. Cu toate astea, mă număr printre puținii privilegiați ai sorții care au avut șansa să asiste la una din cele trei reprezentații din primele trei zile ale toamnei. Și chiar dacă nu-l veți vedea niciodată pe „All-in” Florea în rolul vărului Julio, măcar să știți ce pierdeți: un actor total, care performează la nivel de excelență cu mult în afara zonei sale de confort, care cântă live, dansează, trece dintr-o stare în alta cu ușurința cu care un prestidigitator ascunde monedele. El este sarea și piperul unei piese în care celelalte roluri sunt încărcate de dramatism. Doar că se știe, sarea și piperul nu au nicio noimă în absența mâncării pe care o condimentează, așa că celelalte personaje sunt cel puțin la fel de importante, iar Mirela Zeța, Vlad Logigan, Dan Rădulescu și Maria Obretin (rol dublat de Ana Crețu) au prestații consistente, în condițiile unui text deloc facil.

Si apropo de text, este scris în limbajul străzii, abundă de expresii licențioase, și aici nu putem să nu remarcăm traducerea impecabilă a lui George Costin, care reușește să facă să sune cât se poate de românește un text american, lucru pe care îl mai demonstrase și în „Tinerețea Noastră”, spectacol al aceluiași Centru Cultural Lumina, sub direcția de scenă a maestrului Victor Ioan Frunză.

O ultimă mențiune, spectacolul beneficiază, la fel ca toate celelalte spectacole de la „Lumina” de muzică live, în cazul de față asigurată de trio-ul Andreea Csibi, Vlad Verdeș și Bogdan Gugu. Și dacă tot am spus de muzică, îl veți auzi (sic!) performând vocal, în afară de Alin Florea, și pe Vlad Logigan, care departe de a fi un concurent redutabil la Vocea României reușește o interpretare a la Tom Waits, foarte, dar foarte în ton cu personajul.

Asta a fost! 😞😞😞

P.S. Despre Centrul Cultural „Lumina” voi scrie pe larg, în curând…