Hedwig and His Amazing DreamVoice
Motto: Când Adam se va reuni cu Eva, atunci ne vom regăsi fericirea
În caz că nu v-ați dat seama, titlul este un omagiu subtil adus lui Andrew Lloyd Webber, acest #răzvanmazilu al musical-ului la scară planetară. Și nu, proaspăta premieră a Teatrului Stela Popescu nu are la bază partiturile celebrului compozitor și nici libretul nu este semnat de Tim Rice. Cu toate astea, este un spectacol care a făcut furori pe tot mapamondul și a luat toate premiile posibile. Nu face excepție nici prima versiune românească, imaginată de The One And Only (regie, coregrafie, costume) cu concursul Adrianei Grand (scenografie).
Ca de obicei, marea provocare este să vă trezesc curiozitatea de a vedea spectacolul (dacă este cazul, desigur, iar acum este, oh, da!) fără să vă devoalez surprizele. De aceea, mă voi limita la a vă spune despre „acțiune” că, în ciuda așteptărilor generate de faptul că personajul principal este o Drag Queen, povestea nu este despre un anume gen de sexualitate, ci un „strigăt disperat de iubire al ființei umane” (am citat din foaia-program a spectacolului). Iar spre deosebire de alte musical-uri, inclusiv cele montate de Răzvan Mazilu, acesta este mult mai „static”: se desfășoară într-un spațiu restrâns (genială găselnița Adrianei Grand de a aduce în „backstage” vibrația arenei de concert!), iar coregrafia este practic inexistentă, mai degrabă e mișcare scenică. În plus, pasajele „dramatice”, adică ne-muzicale, sunt consistente, iar muzica, deși place publicului, nu conține teme puternice care să te bântuie mult timp după spectacol, așa cum se întâmplă, de exemplu, în „Familia Addams” sau în „Opera de Trei Parale”, ca să dau doar două exemple familiare publicului bucureștean.
Cheia de boltă a acestui spectacol este însă interpretul rolului principal. Deși nu este singur pe scenă nicio clipă, senzația este de one-man-show. Și asta nu pentru că ceilalți ar fi insignifianți. Au cu toții, și band-ul, și fetele de la backing vocals și Itzhak (partenerul/a travestit/ă al lui Hedwig) prestații consistente, esențiale chiar. Dar Hedwig stills the show, și asta în primul rând pentru că așa e construit spectacolul, sub forma unei confesiuni-fluviu, în care personajul principal își deschide sufletul așa cum deschizi un colet, lăsând să i se vadă inima, atât în sens metaforic, cât și cea „fizică”, așa cum numai imaginația Adrianei Grand putea să o conceapă. Este o partitură extrem de dificilă, care solicită actorul din toate punctele de vedere, obligându-l să folosească întregul arsenal de mijloace artistice și să le armonizeze, pentru că oricât ar excela într-o anume direcție (dramatică, muzicală, gestică, expresie), în lipsa armoniei prestația devine stridentă.
Un asemenea challenge reclamă un casting pe măsură. Iar aici intervine cea mai spectaculoasă mutare făcută de Răzvan Mazilu. În general, anumite roluri sunt dublate în unele spectacole pentru a asigura o flexibilitate mai mare la programare, sau pentru a rula mai mulți actori din trupă. Pot fi și alte motive, dar ideea de bază este de a alege actori astfel încât spectacolul să fie cât se poate de „la fel”, indiferent de distribuție. Ei bine, în cazul nostru, cei doi interpreți ai lui Hedwig - Lucian Ionescu și Tudor Cucu-Dumitrescu sfidează pur și simplu această cutumă, prestațiile lor fiind complet diferite. Să ne înțelegem: sunt costumați la fel, interpetează același text, aceleași song-uri, au aceleași mișcări pe scenă, au beneficiat de aceleași indicații regizorale. Mai mult, exceptând podoaba capilară (mascată oricum de perucă în cea mai mare parte din timp), au și siluete foarte asemănătoare. Dar, Doamne!, sunt atât de diferiți!
Lucian este deja un veteran al musical-ului românesc, având la activ nenumărate roluri principale în producțiile semnate de Răzvan Mazilu (We Will Rock You, Familia Addams, Opera de Trei Parale, Maria de Buenos Aires), el nu face decât să confirme. Dar pentru mulți (nu și pentru mine!) surpriza aproape-lăsătoare-fără-de-oxigen este Tudor. Și pentru că sunteți probabil plictisiți de lipsa mea de imaginație când vine vorba de superlative, am să consemnez ce a scris despre el, „la cald”, regizorul Erwin Șimșensohn, un om care chiar se pricepe:
Tudor Cucu, Superstar!!! Jurați din toate colțurile… luați UNITER-urile, GOPO-urile și ce statuete mai găsiți și împachetați-le! Gata, s-au dat! :) The new musical in town, spectacolul-concert “Hedwig and the Angry Inch”, un rock’n roll show cu un actor care frizează perfecțiunea! Știu că pare că arunc prea ușor cuvinte mari… dar nu știu cum altfel să îmi arăt admirația pentru un actor care, la 24 de ani, pare stăpân pe un arsenal de mijloace artistice de neegalat, posesor al unui univers interior de o profunzime nebănuită și un farmec care răzbate dincolo de orice rampă! Pentru mine, cel mai bun show marca Mazilu văzut până acum! Tudor Cucu-Dumitrescu, actor total! Chapeau! (Erwin Șimșensohn pe Facebook și Instagram)
Dacă pentru rolul principal Răzvan Mazilu a trebuit să aducă și un „implant” (Tudor e actorul Teatrului Stela Popescu, Lucian - nu), în cazul partenerei lui Hedwig a găsit în trupa teatrului exact ce își dorea: două actrițe-cântărețe, care să poată fi făcute să pară identice, pentru că în cazul acestui personaj, se aplică logica inversă! Crina Matei și Ana-Maria Ivan nu doar că au toate calitățile necesare rolului respectiv, dar ele au mai experimentat „îngemănarea”, în spectacolul „Anatomia unui clișeu”, montat de Chris Simion-Mercurian la același teatru. Doar că acolo apăreau pe scenă simultan, nu alternativ. De asemenea, îi menționez încă o dată pe membrii band-ului „The Angry Inch” (Vlad Verdeș - bas, Andrei Paraschiv - percuție, Ciprian Pop - chitară și Johnny Bica - keyboards), care au o prestație de zile mari, 100% live, precum și pe cele două vocaliste - Irina Cărămizaru și Cristina Danu, cărora le prevăd un viitor luminos în zona musical-ului.
În loc de concluzie, un avertisment! Cele două versiuni ale spectacolului în funcție de distribuție nu sunt opționale, ci complementare. Nu veți putea spune că ați receptat pe de-a-ntregul această minunată creație, dacă nu vedeți ambele variante, dacă se poate în zile consecutive (așa sunt programate uzual). Ceea ce va fi probabil o performanță, pentru că e dificil să prindeți bilete la o reprezentație, darămite la două , dar știți cum se spune, arta cere sacrificii!
Detalii, program și bilete - aici!
Articol susținut de
