Duios, Nastasia se spânzura...

Tragicomedie socială și antisocială cu dizeoză și acordion

Motto:

Şi i-a zis mama, i-a zis mama:
Vulpașine, ţine seama,
fetele de la oraş
or fi bune, or fi zâne.
da-n urma lor pustiu rămâne,
fii atent să n-o păţeşti…

Parafrazând replica genială a lui Zlatan Ibrahimovici după ce Los Angeles Galaxy a anunțat înrolarea legendarului fotbalist suedez (Dear Los Angeles, You’re welcome!) și directorul de scenă Victor Ioan Frunză ar fi îndreptățit să spună „Bine ai venit, Brașov!”, sau „Cu plăcere, Brașov!”!, după ce conducerea Teatrului „Sică Alexandrescu” i-a propus să monteze un spectacol pe scena brașoveană.

Așadar, dacă Bucureștiul nu-l mai încape pe Victor Ioan Frunză, sunt încă multe teatre din țară (și nu numai) dornice să ofere propriului public spectacole de înaltă ținută artistică, eliberate de snobisme, manierisme și alte „isme”, așa cum ne-a obișnuit, deja de zeci de ani, cuplul Frunză-Grand.

De data asta, din complicatul sistem cu alambicuri și retorte cu ajutorul căruia Maestrul își alege textele pe care le pune în scenă, a ieșit „Nastasia”, o poveste de cartier rescrisă de V.I.F. după comedia tragică „Domnișoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu.

O fotografie „la minut” a mahalalei bucureștene (cartierul Dudești, cum se specifică în foaia-program a versiunii brașovene), care reușește să surprindă, printr-un șir de întâmplări (im)previzibile, un adevăr cutremurător: speranța moare! Ultima, penultima, nu contează, ea moare! Negreșit!

Dan Cogălniceanu și Ioana Predescu, sau Frumoasa și… directorul teatrului :)

Povestea Nastasiei este una tristă, înfiorător de tristă. În ciuda mesajului mai sus pomenit, care nu se desprinde cu subtilitate, ci este cioplit cu barda!, sala râde cu lacrimi timp de două ore. Iar râsul acesta, altminteri cât se poate de firesc și la locul lui, este, de fapt, ceea ce face ca piesa să fie una tristă. Oamenii nu râd de mesaj, ci de modul în care este el livrat, de cum sunt construite personajele, cu ticurile, agramatismele, datinile și apucăturile lor „fine”, cu muzica pe care o ascultă și băutura pe care o beau.

În funcție de locul ocupat de fiecare spectator în piramida socială, el râde pentru că se regăsește, cu neamuri, vecini și prieteni în cele întâmplate pe scenă, sau pentru că i se pare neverosimil ca astfel de oameni să existe cu adevărat și, pe cale de consecință, nici problemele lor nu sunt decât rodul fanteziei autorului.

Și mai are acest spectacol un ingredient-minune, alături de construcția mirobolantă a personajelor și de condimentele muzicale cu care este presărată povestea: decorul și costumele imaginate de Adriana Grand. Dar în special costumele, fiecare piesă vestimentară sau de încălțăminte fiind aleasă cu o atenție aproape religioasă, iar rezultatele sunt remarcabile, inclusiv în sensul direct al termenului.

În ce privește jocul actorilor, cu toții sunt la înălțime, profesioniști desăvârșiți, dar nu mă pot abține să nu evidențiez cuplul Ionel & Paraschiva, care asigură, în afară de partitura dramatică ce le revine și pe cea muzicală - acordeon și voce live, cea mai bună caracterizare a prestației lor fiind că „sunt de-acolo!”

I-am urmărit 👀, admirat 😍 și aplaudat 👏 pe:

Nastasia, o fată cu aspirații: Ioana Predescu

Ion Sorcovă, tatăl ei de ne-nțeles: Mihai Giurițan

Vulpașin, un băiat rău din cartier: Dan Cogălniceanu

Luca, un băiat bun din cartier: Ion Gâlmă

Vecina, o amărâtă șireată: Oana Huiu

Paraschiva, o fată foarte, foarte rea din cartier: Claudia Suliman

Niculina, altă fată la fel de rea: Anca Florea

Ionel, alt băiat rău, da jmeker: Mădălin Mandin

Luca Lacrimă, unu slab cu duhu: Ion Gâlmă

Cârciumarul: Relu Sirețeanu

Pascu: Vasile David

Detalii, program și bilete - aici!