Două noi fețe ale lui Tudor Cucu-Dumitrescu au ieșit la Lumina!

„Singuri”, un spectacol scris și regizat de el a avut premiera în weekendul trecut

Deși nu a beneficiat de o promovare zgomotoasă, dublul debut al lui Tudor Cucu-Dumitrescu, în calitate de dramaturg și de regizor, cu spectacolul „Singuri” s-a produs în fața unei săli arhipline (au mai pus scaune!) a Centrului Cultural Lumina, iar primele 4 spectacole au fost sold-out încă înainte să apară pe grupurile de teatru primele fotografii de la avanpremieră. Ce trebuie să înțelegem din asta? La doar 28 ani, Tudor are un nume care vinde foarte bine dar și obligă în egală măsură. Altfel spus, actorul Cucu-Dumitrescu a ridicat foarte sus ștacheta pentru dramaturg și regizor.

Aici se cuvine să facem o mică paranteză. Am văzut în ultimele luni montările a trei piese de teatru excelente scrise de actori foarte tineri plus una scrisă de unul deja consacrat, și mai știu cel puțin două care așteaptă să vadă luminile scenei. Pare o epidemie de talent literar printre actori, stimulată mai mult ca sigur și de virusul inoculat la workshopurile de scriere creativă pe care le ține Mimi Brănescu, cert este că lipsa de inspirație a dramaturgilor de profesie este suplinită cu brio, ori, dacă ea nu lipsește, are de făcut față unei concurențe din ce în ce mai serioase. (Am închis paranteza)

Textul lui Tudor Cucu-Dumitrescu este o reflexie a societății contemporane, voiam să scriu românească dar mi-am dat seama că nu are aproape nimic pur autohton, deci poate fi tradusă, naturalizată și jucată cu ușurință pe alte meleaguri. Sau și mai plastic, seamănă cu jocul de lumini și umbre proiectate pe pereți de cioburile unei oglinzi sparte. Pentru că, nu-i așa?, suntem cam praf cu toții…

Povestea are de toate. Nu chiar ca o șaorma, pentru că ingredientele sunt bine cumpănite și dozate. Avem drama familiei care pierde un copil, a mamei dezrădăcinate, a copilului care crește singur cu bunicul, a bunicului a cărui condiție se degradează pe zi ce trece și ajunge să fie el în grija nepotului, o poveste de iubire adolescentină presărată cu infidelități, fanteziile elevului cu profa cea bună, dar și relațiile neprincipiale dintre profesorii și studentele de la actorie. Un meniu bogat ale cărui ingrediente este foarte greu de crezut că pot fi adunate dintr-o singură sursă, de aceea subliniez priceperea și, de ce nu, imaginația dramaturgului. Și un argument în plus: tot acest puzzle a fost asamblat fără a se apela la „povestitor”! Doar dialog! Pentru asta, chapeau bas, maître!

Pentru punerea în scenă, Tudor a mers pe o variantă destul de clasică, cu decor explicit, multisenzorial și cu schimbare de tablouri doar din jocul de lumini. Și aici, cu riscul de a da un mic spoiler, vă avertizez să nu mergeți la spectacol nemâncați, pentru că veți avea de înfruntat în acest caz un stres deloc neglijabil!

Spectacolul ar fi putut fi și „cu Cucu”, nu doar „de Cucu”, dacă Tudor s-ar fi distribuit pe sine, ceea ce însă nu s-a întâmplat. Nu știu (și nici nu contează!) dacă din modestie sau din cauză că era prea matur pentru rolul nepotului și prea tânăr pentru cel al bunicului. Dar chiar și așa, alegerile lui s-au dovedit mai mult decât inspirate. Alături de veteranul Mircea Constantinescu, un actor care umple scena și numai cu vocea și sprâncenele, i-a adus pe foarte tinerii Adelin Tudorache și Ana Vînău. Dacă în ce îl privește pe Adelin, l-am urmărit pe tot parcursul spectacolului încercând să-l văd în el pe Tudor, ceea ce mi-a ieșit fără probleme, Ana, pe care o mai văzusem în „Trilogia belgrădeană”, regizată de Alex Pavel sub îndrumarea maestrului Victor Ioan Frunză, mi-a produs o foarte plăcută surpriză. Nu atât în ce privește talentul, despre care fusesem deja pus în gardă, cât legat de modul profund în care a intrat în personaj. Am privit-o cu atenție, ajutat și de distanța mică dintre spațiul de joc și public, și am n-am putut să nu remarc intensitatea cu care își exterioriza sentimentele, ajutându-se de mimică, gesturi, body language în general, așa cum am mai văzut doar la actrițe mari, mult mai experimentate.

Am aplaudat entuziast, alături de întreaga sală, mica bijuterie dramatică a lui Tudor și, deși sunt convins că trebuie încurajat să meargă (și) pe acest drum, spectatorul egoist din mine îmi șoptește că fabulosul său talent actoricesc n-ar trebui să fie „încurcat” de alte direcții artistice consumatoare de resurse în general și de timp în mod special. Dar, desigur, alegerea îi aparține, iar eu voi fi prezent oriunde numele lui apare pe afiș, indiferent de ipostază.

Textul și regia: Tudor Cucu-Dumitrescu

Scenografia și costumele: Ariana Miron-Presan

Lighting-design: Veronica Râpă

Distribuția: Adelin Tudorache, Ana Vînău, Mircea Constantinescu

Program și bilete - aici!

La final, vă propun să urmăriți interviul pe care i l-am luat lui Tudor Cucu-Dumitrescu în urmă cu ceva timp, când încă nu-și descoperise veleitățile de dramaturg și regizor…