În urmă cu 64 de ani, mai precis în data de 24 iunie 1961, avea loc în sala care azi îi poartă numele premiera spectacolului regizat de Liviu Ciulei cu piesa „Cum vă place” de Shakespeare. Un succes fulminant, reflectat deopotrivă de faptul că se juca doar cu casa închisă, dar și de cronicile elogioase apărute în presa vremii. Numai că numărul din luna august al revistei „Teatrul” găzduiește un text semnat de Mircea Alexandrescu, intitulat „Regie în slujba textului sau demonstrație de regie?“. În fapt, era un, adevărat rechizitoriu la adresa lui Ciulei, principală acuzație fiind inadecvarea ideologică. Formulată în termeni pe care azi hârtia (mă rog, ecranul computerului) nu le mai suportă, incriminarea se referea nu la faptul că viziunea regizorală ar fi adus deservicii textului, așa cum s-ar putea înțelege din titlu, ci că nu a descoperit și pus în valoare lupta de clasă dintre artistocrație și oamenii de rând, obidiți, din care să rezulte fără echivoc care sunt cei buni și care cei răi.
În numărul din septembrie 1961, revista „Teatrul” publică replica lui Liviu Ciulei, intitulată, simetric, „Critică în slujba textului sau demonstrație de regie?”, după care, pe 8 ianuarie 1962, Asociația Oamenilor de Teatru și Muzică (precursoarea UNITER de azi) găzduiește o amplă dezbatere cu titlul „Valorificarea contemporană a dramaturgiei clasice – discuție pe marginea spectacolului Cum vă place de W. Shakespeare“, a cărei transcriere este publicată pe larg în numerele din februarie și martie ale revistei „Teatrul”. La aceasta au participat, alături de Liviu Ciulei, alți doi regizori, Lucian Pintilie și David Esrig, precum și „crema” criticii dramatice a momentului: Traian Șelmaru (redactor șef al revistei), Andrei Băleanu, B. Elvin, Valentin Silvestru, Florian Nicolau, Mihnea Gheorghiu.
Mai departe nu vă spun, pentru că v-aș strica surpriza unui spectacol absolut savuros, pus în scenă de regizorul Eugen Gyemant la CINETic, care își propune (și reușește cu brio) să readucă la viață din arhivele pline de praf acea dezbatere. Acest demers are, spre supriza mea și sper și a voastră, nu doar valoare istorică, documentară, pentru că ideile exprimate atunci, într-un context foarte diferit, sunt la fel de actuale și azi. Pentru că în continuare vorbim despre raportarea regizorului la text, și mai ales la ideile transmise direct sau în subtext de dramaturg, despre nevoia de a aduce în actualitate textele clasice, despre intervențiile cu caracter ideologic, politic sau cum vreți să le spuneți pe care le conțin spectacolele contemporane.
Decorul deși pare static e foarte dinamic în realitate. Pe scenă este aranjat un careu de mese, la care stau participanții la dezbatere, dar și câțiva spectatori norocoși. Fiecare personaj are un „călăreț” cu numele său în față, iar în spațiul interior al careului, în care actorii intră sărind peste mese, se întâmplă scenele exemplificatoare din spectacolul care face obiectul dezbaterii.


Foarte interesantă distribuția - alcătuită exclusiv din actori foarte tineri, posibil să fie încă studenți sau masteranzi, câțiva dintre ei având de interpretat câte două roluri, respectiv unul dintre critici/regizori și un personaj din piesa lui Shakespeare. Mi-e foarte greu să remarc pe cineva, mai ales că pe toți îi vedeam pentru prima oară în roluri principale, vă pot spune însă că interpretul lui Liviu Ciulei, Cătălin Vîlcu, și interpreta Rosalindei și a lui Florian Nicolau, Alexia Maria Mocănescu, au primit premiile de interpretare la festivalul Undercloud 2024, ca și Eugen Gyemant pe cel pentru regie.
În ce privește dezbaterea propriu-zisă, veți remarca cu siguranță faptul că dincolo de contrele ideologice, fiecare vorbitor își argumenta cu minuțiozitate opiniile exprimate, au existat numeroase replici și contra-replici și, în ciuda caracterului polemic, dialogul s-a păstrat în limitele decenței și ale unei politeți bine mimate. Un motiv în plus pentru a-i admira pe actori, care au avut de memorat și apoi de interpretat texte ale unor critici de teatru. Or supliciu mai mare nu cred să existe!
Evident că într-un spectacol de o oră și jumătate nu putea fi cuprinsă cu totul o dezbatere care a durat mult mai multe ore. Selecția făcută de Eugen Gyemant însă nu doar că extrage esențialul, dar și stârnește curiozitatea spectatorului. În cazul meu cel puțin așa s-a întâmplat. Dacă veți căuta, puteți găsi într-o arhivă digitală revista „Teatrul”, și puteți citi transcrierea dezbaterii. O lectură mai mult decât captivantă! Dar mult mai interesant decât textul brut al dezbaterii mi s-a părut analiza publicată de dna Miruna Runcan, în șase numere consecutive ale revistei „Observator cultural” sub titlul „Bătălia Cum vă place - studiu de caz”. Vă las mai jos link-urile către cele 6 părți ale articolului, subliniind încă o dată că este una dintre cele mai captivante lecturi din ultima vreme. De asemenea, recomand călduros să intrați pe link-ul de autor al dnei Runcan și veți găsi alte articole cât se poate de intesante, cum ar fi, de exemplu, cel despre marele scandal cu „Revizorul” lui Pintilie din 1972 de la Bulandra, spectacol interzis după doar 3 reprezentații.
Bătălia Cum vă place - studiu de caz (I)
Bătălia Cum vă place - studiu de caz (II)
Bătălia Cum vă place - studiu de caz (III)
Bătălia Cum vă place - studiu de caz (IV)
Bătălia Cum vă place - studiu de caz (V)
Bătălia Cum vă place - studiu de caz (VI)
În ce privește spectacolul despre care vorbim, pentru programarea reprezentațiilor viitoare și pentru rezervarea locurilor (intrarea este gratuită!) va trebui să urmăriți conturile de Facebook și Instagram ale lui Eugen Gyemant, unde apar la momentul oportun anunțurile cuvenite.
Distribuția:
Liviu Ciulei / Jacques Melancolicul: Cătălin Vîlcu
Florian Nicolau / Rosalinda: Alexia Maria Mocănescu
Valentin Silvestru: Mălina Andreescu
B.Elvin / Bufonul Tocilă: Victoria Ecaterina Moraru
David Esrig / Celia: Cătălina Frunză
Traian Șelmaru / Mihnea Gheorghiu: Sidonia Doica
Andrei Băleanu: Alexandru Stan
Lucian Pintilie / Orlando: Robert Brage
Regia: Eugen Gyemant
Dramaturgia spectacolului: Mihaela Michailov și Eugen Gyemant
Scenografia și afișul: Maria Constantin