Comedia erorilor - un spectacol fără greșeală!
Un exemplu viu de cum poate fi adus cu inspirație la viață un text nu tocmai relevant pentru zilele noastre
Vă veți întreba desigur așa cum am făcut-o și eu, de ce ar mai pune cineva în scenă, în anul de grație 2025, „Comedia Erorilor”, una dintre primele piese ale lui Shakespeare (dacă nu chiar prima), și care nu prinde nici măcar un top 10 al creațiilor Marelui Will. Circumstanță agravantă: subiectul nu mai are nicio relevanță pentru publicul de azi, singurul element de atracție al textului find qui-pro-quo-ul, ce-i drept unul savuros și gestionat cu măiestrie de dramaturg. Iar în cazul nostru concret, sunt și câteva mici tușe ale lui Adrian Nicolae, ușor de remarcat pentru că sunt printre singurele replici care provoacă râsete. În rest, se râde copios, dar mai ales de comicul nebun de situație și de detaliile fabuloase ale personajelor construite de Adrian Nicolae, Tudor Cucu Dumitrescu și, într-o măsură mai mică, dată doar de amploarea rolului, de Ionuț Grama.
Așadar, răspunsul pe care l-am dat eu la întrebarea cu care am început a fost simplu: pentru ca Adrian și Tudor să joace împreună! Și au făcut-o, cu o poftă și o chimie reciprocă, așa cum n-am mai văzut de mult. Ei au mai jucat împreună, în „Școala Nevestelor”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, la Centrul Cultural Lumina, și, mai recent, în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, în regia lui Vlad Cristache, la Nottara, dar rolurile erau, în ambele situații, inegale, așa că impactul nu e același cu cel din „Comedia” Sânzianei Stoican.
Pentru cine (încă) nu știe, acțiunea piesei are în centru două perechi de gemeni cu același nume, despărțiți în fragedă pruncie și care trăiesc în orașe diferite, fără să știe unii de alții. Soarta îi aduce împreună într-unul dintre orașe, și de aici un întreg șir de întâmplări aparent inexplicabile, generate de confuziile către care sunt împinși toți cei care intrau în contact cu ei. Provocarea regizorală este, desigur, dacă să distribuie actori în roluri duble, sau să încerce cu actori diferiți, care să fie făcuți să semene pe cât de mult posibil. Aparent, prima variantă e cea mai la îndemână, iar Sânziana Stoican pe aceasta a mers, alegându-l pe Adrian Nicolae să-i interpreteze pe cei doi gemeni Antiofolus, iar pe Tudor Cucu-Dumitrescu în rolurile celor doi Dromio. Există însă și un neajuns al acestei variante, pentru că în final cei patru ajung să se întâlnească. Nu vă spun cum a rezolvat regizoarea această scenă, rămâne să aflați la fața locului.
Avem așadar un recital de aproape două ore al celor doi protagoniști sus-numiți, secondați și susținuți cu har și multă vervă de restul distribuției, din care fac o singură mențiune, subiectivă ca de obicei, respectiv cel de-al doilea rol (din trei) al lui Ionuț Grama, și anume Baltazar. Mi-a plăcut și scenografia lui Valentin Vârlan, pe care în lipsa unei menționări explicite îl creditez și cu creația costumelor, foarte, foarte reușite.
Nu știu de ce au ținut cei de la Teatrul Nottara să avanpremiereze acest spectacol în plină caniculă, când majoritatea actorilor se află într-o binemeritată vacanță, dar bine au făcut, pentru că acum știm ce avem de văzut la toamnă. „Comedia erorilor” nu este un spectacol doar de neratat, ci și de revăzut, cel puțin o dată pe stagiune.
Detali, program și bilete - aici!