Charming Shakespeare
Am pe lista de așteptare nu mai puțin de 9 (nouă) spectacole despre care ar trebui să scriu. Văzute în ultimele două luni. Nu voi scrie despre toate, asta e cert, dar iată că ordinea de precădere mi-a fost dată peste cap de un spectacol pe care l-am văzut aseară, în premieră națională, și de la care m-am întors cu tolba plină, deși mă dusesem fără niciun fel de așteptări, mai degrabă din curiozitate.
Așa că m-am decis intempestiv să scriu despre el. Nu atât despre spectacol, deși merită punctate câteva aspecte, cât despre contextul în care el a apărut și care merită adus în lumina reflectoarelor. Și mă refer aici la compania independentă Teatru la Mustață.
În spatele fiecărui spectacol produs de Teatru la Mustață se află nu doar ambiția artistică, ci și efortul permanent de a rezista într-un sector independent confruntat cu dificultăți tot mai mari. Andreea și Axel Moustache au construit, cu perseverență și inventivitate, un mecanism în care activitățile comerciale și cele educaționale susțin producția teatrală: închiriază săli, organizează cursuri pentru adulți și copii, spectacole de improvizație și programe de animație pentru evenimente corporate, iar resursele obținute sunt reinvestite în noi proiecte.
Este o formulă care presupune multă muncă, flexibilitate și o permanentă căutare a publicului, cu atât mai mult cu cât Axel Moustache își desfășoară în paralel activitatea de actor al Teatrului Național din București - în actuala stagiune joacă în 6 spectacole. În același timp, compania oferă actorilor tineri șansa de a juca, de a acumula experiență și de a deveni vizibili într-o profesie în care întâlnirea reală cu scena este adesea mai greu de obținut decât absolvirea unei facultăți.
Ar mai fi de adăugat că precedentele două spectacole ale companiei pe care le-am văzut n-au fost tocmai pe gustul meu, asta fiind o chestiune cât se poate de subiectivă, dar am apreciat dedicarea celor implicați, mai ales că publicul prezent în sală a reacționat extrem de favorabil în ambele situații. Din acest motiv am spus că m-am dus fără prea mari speranțe la „Trolling Shakespeare”, un spectacol care se joacă în Teatrul Amzei (bag de seamă noul cartier general al Companiei) și este pus în scenă de Teodora Câmpineanu pe un text care probabil îi aparține, individual sau în colectiv.
Este un colaj de scene celebre din piese la fel de celebre ale bătrânului Will - A 12-a noapte, Romeo și Julieta, Hamlet și Visul unei nopți de vară, care își propune (declarativ, în prezentarea spectacolului) „să exploreze în profunzime temele legate de sufletul uman și de măștile pe care le purtăm în viață, complexitatea naturii umane și dualitatea experiențelor noastre”. N-aș putea să vă spun exact în ce măsură reușește acest lucru, pentru că n-am prea avut timp să cuget la asta, fermecat fiind de jocul celor cinci actori, de inventivitatea costumelor (by Teodora C. & Andreea), de coregrafia momentelor de dans (by Andreea, Daiana și Alex) sau de muzica originală semnată de Mihai Câmpineanu (Șuie Paparude).
Dacă pe Andreea Moustache o mai văzusem în câteva spectacole, plus că e foarte activă pe Instagram, iar pe Teodora Daiana Păcurar o știam din „Matilda” de la OCC, unde a făcut o Agatha Trunchbull de excepție, ceilalți trei actori îmi erau necunoscuți până ieri. Mă rog, de Liviu Chițu știam câte ceva, dar încă nu-l văzusem pe scenă. Prin urmare, Denisa Vraja și Alexandru Nicolae au fost marile surpize, cât se poate de plăcute. Toți cinci joacă într-un mare fel, mai ales că partitura e foarte solicitantă, cu schimbări de atitudine și înfățișare de la un rol la altul, iar Liviu a avut parte și de o „feminizare”, absolut savuroasă altminteri.
Peste toate acestea s-a suprapus o viziune regizorală foarte fresh și foarte inspirată, care a introdus scenele shakespeariene, altminteri abordate cu deplin respect față de text, într-un „sos” care să le lege între ele și care a făcut deliciul publicului. Aș mai adăuga și excelenta punere în scenă a secvenței meșterilor din „Visul”, care a provocat hohote de râs în cascadă, pe alocuri cu averse și descărcări sonice de înaltă intensitate. Și gata, nu vă mai spun alte lucruri pentru că deja o dăm în spoilere și nu se face!
În concluzie, nu știu în ce măsură Shakespeare s-ar simți trollat dacă ar putea vedea această versiune a pieselor sale, ba chiar cred că s-ar amuza teribil. Așa că eu aș fi schimbat titlul în „Charming Shakespeare”, pentru că asta face spectacolul, produce încântare!
Detalii, program și bilete - AICI!